Istoric

Scurt Istoric A.R.C.

 

Asociatia Romana din Canada a fost infiintata in octombrie 1952, fiind prima asociatie culturala romaneasca de tip laic din Canada.

In anul 1953 se obtine statutul de incorporare non-profit de catre membrii fondatori: Gheorghe Loghiade, Gheorghe Stanciu, Petre Sultana, Miron Georgescu, Nichita Tomescu, Florin Marghescu, Ion Taranu, Alexandru Fonta si Pop Mihai.

Asociatia Romana din Canada isi propune sa pastreze vie identitatea romaneasca, organizand activitati cu caracter cultural, educativ sau social.

Asociatia Romana din Canada (A.R.C.) a generat o serie de initiative si evenimente destinate romanilor canadieni, promovand spiritul de libertate in tara de origine si de multiculturalism in tara de adoptie. Cateva exemple din activitatile organizatiei ar fi dupa cum urmeaza: 

2003: A.R.C. sarbatoreste 50 ani de existenta. Cu aceasta ocazie, in luna august se inaugureaza Muzeul Asociatiei din cadrul Parcului A.R.C. Muzeul gazduieste o serie de obiecte, costume si carti cu specific romanesc donate in timp de catre membrii A.R.C.

2002: A.R.C. accepta asimilarea membrilor Asociatiei Tinerilor Romani din Montreal, fapt care evidentiaza actualizarea scopurilor ARC in functie de structura comunitatii romane de la Montreal de dupa anii '90.

2001: A.R.C. si NovaTR (Asociatia Tinerilor Romani din Montreal) lanseaza si administreaza proiectul " Apartament pentru noii veniti". Proiectul a functionat pe o perioada de un an cu succes.

2000: dupa un vot majoritar al membrilor sai, A.R.C. se retrage din Federatia Asociatiilor Romane din Canada in urma alegerilor si a adunarii nereglementare a F.A.R.-ului din 5 octombrie 1999.

1995 : din initiativa A.R.C. au fost prezentate memorii in numele romanilor din Canada de catre F.A.R. la Comisia pentru viitorul Quebecului.

1992 : din initiativa A.R.C. au fost prezentate memorii in numele romanilor din Canada de catre F.A.R. la Comisia de la Charlottetown, care au propus reinoiri constitutionale.

1988: din initiativa A.R.C. se infiinteaza emisiunea "Tele-Roumanie".

1987 : din initiativa A.R.C. au fost prezentate de catre F.A.R memorii in numele romanilor din Canada la Comisia Lac Meech, care au propus reinoiri constitutionale.

1981: din initiativa A.R.C., si impreuna cu Parohia Buna Vestire, Societatea Femeilor, Societatea Constantin Brancoveanu, Ora de Radio, Biserica Greco-Catolica Romana, F.A.R. Canada adreseaza tuturor romanilor din Montreal apelul de subscriptie pentru construirea sediului Centrului Cultural Roman Inc. din Montreal. Cu aceasta ocazie, se obtine un ajutor de 100 000 de dolari de la guvernul din Quebec destinat contruirii sediului, urmand ca acesta sa fie folosit in scopuri culturale de catre organizatiile fondatoare si cele mai tarziu afiliate.

1978 : din initiativa A.R.C. au fost prezentate de catre F.A.R memorii in numele romanilor din Canada la Comisia Pepin Robards, care au propus reinoiri constitutionale.

1974: din initiativa A.R.C. se formeaza Federatia Asociatiilor Romane din Canada (F.A.R. Canada), cu sediul la Montreal, care obtine Les Lettres Patentes in luna mai a aceluiasi an. Organizatii romanesti din cele 10 provincii canadiene se unesc cu scop non profit pentru a genera o serie de evenimente culturale, sociale si de ajutorare a romanilor stabiliti in Canada.

1973: A.R.C. participa cu un cor si o echipa de dansuri la cel de-al VII-lea Festival Folcloric Canadian de la Baie St. Paul (Quebec). Succesul a fost deplin si organizatorii festivalului au inmanat coralei si echipei de dansuri "Miorita" drapelul de onoare al Festivalului.

1971: din initiativa A.R.C. se infiinteaza la Montreal prima emisiune de radio in limba romana. "Ora de radio", cu difuzare saptamanala, a continuat neintrerupta pana la sfarsitul anului 1999 cand a fost preluata de F.A.R., sub numele de "Antena va apartine".

1970 (luna octombrie): prin donatiile de teren ale familiilor Alexandru Fonta, Vasile Posteuca si Jean Taranu se pun bazele Parcului A.R.C. de la Val David, loc de intalnire si de recreere, cunoscut si sub denumirile de Satul Romanesc din Laurentide sau Campul Romanesc; in anii '80 au fost inaugurate strada Predeal si Podul Romanilor, doua toponimii unice in Quebec. Pana in prezent, peste 22 de familii romanesti s-au stabilit in jurul acestui Domeniu.

1970 (luna mai): se obtine permisul de "Apel de Urgenta" pe intreaga Canada in folosul sinistratilor in urma inundatiilor din Romania.

1965: A.R.C. semneaza Apelul de subscriptie pentru construirea noii biserici Buna Vestire de pe Cristoph Colomb din Montreal.

1960 : A.R.C. prezinta memorii in numele romanilor din Canada la Comisia Dunton Laranger, unde romanii canadieni s-au pronuntat clar in favoarea bilingvismului englez-francez si a aportului benefic al celorlalte curente culturale in conditiile de libertate oferite de Canada.

 

 

Noutati ARC

Evenimente

Foto

Video

 

CONTACT

  www.arcanada.org

  info@arcanada.org

 

Parcul Val-David

2210 Montée Predeal-Trudeau
Val-David , Qc , J0T2N0 Canada